Materiale educationale
PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
“Totul a ieşit bun din mâinile naturii pentru a degenera în mâinile omului” – J.J. Rousseau.
Prin educaţie ecologică putem să cultivăm dragostea şi interesul elevilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului şi a societăţii, putem să formăm atitudini de dezprobare faţă de cei ce încalcă normele de păstrare a igienei mediului.
Omul intervine asupra multori ecosisteme naturale, declanşând noi succesiuni ecologice.
Biodiversitatea este dată de numărul de specii care formează o biocenoză. Cu cât biocenoza este alcătuită din mai multe specii, cu atât biodiversitatea acesteia este mai mare.
Într-o pădure de foioase rămasă în regim natural, în care omul intervine cu prudenţă, trăieşte un număr mare de specii de plante şi animale; pădurea de foioase are o mare biodiversitate.
Pentru păstrarea biodiversităţii ca factor de stabilitate a biocenezelor, ecosistemele trebuie protejate.
Spre deosebire de plante şi animale, mediul de viaţă al omului cuprinde, pe lângă factori naturali, şi factori artificiali creaţi de om.
Amenajările urbane şi industriale reprezintă tipul cel mai complex de mediu construit de om, în care activitatea industrială şi culturală domină elementele naturale.
Din punct de vedere ecologic, dezvoltarea puternică a industriei şi urbanizarea prezintă numeroase dezavantaje, poluarea fiind procesul cel mai grav care afectează marile aglomerări urbane şi industriale, clima se modifică.
Procesul de urbanizare şi industrializare se amplifică pe toată suprafaţa pământului, iar omul trebuie să înţeleagă că între mediul ecologic al naturii şi cel creat de el trebuie să existe un echilibru necesar existenţei vieţii. Desigur, nu se poate renunţa la extinderea oraşelor, la industrie şi transporturi, dar trebuie găsite tehnologii pentru evitarea poluării. În extinderea oraşelor trebuie să se ţină seamă de raportul dintre spaţiul pentru locuinţe şi amenajări industriale. Spaţiul verde trebuie să domină orice amenajare urbană şi industrială.
Fiecare om trebuie să fie conştient că sănătatea, puterea de muncă şi longevitatea sa depinde de calitatea aeruilui, apei şi alimentelor pe care le consumă.
Protecţia plantelor de cultură împotriva dăunătorilor se realizează prin combatere chimică, biologică şi integrată.
Complexele zootehnice ridică probleme ecologice prin poluarea mediului cu reziduri şi dejecţii. Pentru evitarea poluării, omul trebuie să ia măsuri de reciclare acestora din urmă.
Ecosistemele de tip urban, industrial şi agroecosistemele sunt create de om, pentru a evita dezechilibrele, el trebuie să transforme cu prudenţă natura în interesul său.
Sărurile minerale sunt asigurate de om prin procesul de fertilizare a solului, folosindu-se îngrăşăminte chimice şi organice (gunui de grajd).
Omul cultivă soiuri de plante productive, raportându-le la condiţiile de climă şi sol, precum şi la rezistenţa la dăunători.
Activitatea economică a omului este un factor hrănitor al producţiei vegetale. Omul trebuie să acţioneze chibzuit pentru a proteja solul şi celelalte medii de viaţă.
Pentru a nu distruge ecilibrele naturale, introducerea de noi specii trebuie să pornească de la cunoaşterea relaţiilor dintre organisme şi dintre acestea şi mediul lor.
Aşadar, greşim profund împărţind restrictiv animalele în două categorii: folositoare şi dăunătoare. În economia naturii, în relaţiile trofice dintre vieţuitoare, orice animal are un anumit rol.
Vânătoarea a fost cauza dispariţiei multor animale, o dată cu ele au dispărut şi multe plante. Vânătoarea nechibzuită este şi astăzi cauza reducerii unor specii de animale.
Speciile de animale şi plante pe cale de dispariţie sunt puse sub protecţia legii.
Pentru a nu se ajunge la dezechilibre grave în natură, orice activitate a omului trebuie să se bazeze atât pe cunoaşterea relaţiilor dintre organisme cât şi a relaţiilor dintre acestea şi mediul în care trăiesc.
Reducerea numărului de specii sau distrugerea lor prin acţiunile directe (vânătoarea) sau indirecte (poluarea) ale omului poate perturba grav echilibrele ecosistemelor.
Resursele naturale sunt componente ale mediului înconjurător; ele reprezintă bogăţia unei ţări.
Resursele naturale sunt:
– resurse regenerabile (plante, animale, gaze din atmosferă, energia eoliană, cea a mareelor, al precipitaţiilor).
– resurse neregenerabile (combustibili fosili, nu se mai refac speciile de plante şi animale dispărute de pe Glob).
Pădurile au multiple funcţii ecologice şi o deosebită valoare economică, datorită masei lemnoase explotabile şi speciilor de animale care le populează. Protejarea masei lemnoase se face prin înlocuirea acesteia cu noi materiale.
Resursele naturale regenerabile, dar în special cele neregenerabile, trebuie conservate pentru a se evita deteriorarea mediului.
Deşeul este o parte dintr-o materie sau dintr-un material rezultat în urma unui proces tehnologic de realizare a unui produs şi neutilizabil în cursul aceluiaşi proces.
După provenienţa lor, deşeurile pot fi: industriale (provenite din prelucrarea surselor naturale prin diferite tehnologii), menajere (provenite din activităţi menajere), metabolice (provenite din procese biologice, de exemplu, dejecţiile).
În ecosistemele urbane rezultă zilnic cantităţi imense de deşeuri, care nu pun numai probleme de spaţiu pentru depozitare sau de estetică, ci sunt şi o sursă de poluare ameninţând sănătatea oamenilor. Toate deşeurile degradează mediul înconjurător, contaminează apele subterane.
Până se vor găsi soluţii de reducere a cantităţii de deşeuri şi de reciclare a tuturor acestora se utilizează, pentru înlăturarea lor, mai multe metode:
– depozitarea deşeurilor pe terenuri sau îngroparea lor în afara oraşelor;
– arderea deşeurilor;
– transformarea deşeurilor biodegradabile în compost, care poate fi folosit ca îngrăşământ agricol.
Reciclarea constă în recuperarea şi prelucrarea unor materiale deja folosite, pentru a face posibilă refolosirea lor
Deşeurile care se valorifică în cea mai mare măsură sau integral sunt: metalele feroase, neferoase şi preţioase, deşeuri chimice, deşeurile din hârtie, textilă, sticlă.
Prin reciclarea deşeurilor se economisesc importante resurse naturale şi energetice, înlăturându-se poluarea mediului.
Medicina clasică nu are medicamente eficiente împotriva otrăvirii şi distrugerii mediului înconjurător.
Cea mai eficientă soluţie, aflată la îndemâna fiecăruia dintre noi, capabilă să menţină şi să întărească sănătatea omului, este lupta pentru redobândirea unui mediu sănătos.
“Astăzi este nevoie ca în raportul om – natură să intervină o schimbare de concepţie; între mediul ecologic al naturii să existe un echilibru”.
Rolul
procesului instructiv-educativ în pregătirea copilului pentru cunoașterea,
ocrotirea și protejarea mediului înconjurător
Omul locuitor al Terrei are obligația să-și ocrotească mediul în care trăiește de pe această planeta pentru a-și continua existența. Din acest punct de vedere, această ocrotire se referă la: prevenirea deteriorării mediului, activități pentru depoluare, refacere ecologică, păstrarea locațiilor depoluate. Educația copiilor din grădiniță trebuie le formeze responsabilități față de mediu. Contactul cu mediu stârnește curiozitatea, explorarea lui, dorința de al cunoaște. Prin aria curriculară desfășurată prin obiectivele de referință, copiii pot răspunde la următoarea întrebare: M.E.C (2008).
Participarea la activitățile aplicative, în funcție de specificul vârstei îl determină pe copil să devină prieten al naturii. Copiii trebuie să știe de ce sunt importante plantele, insectele și care sunt legăturile dintre ele. Prin aria curriculară preșcolară, copiii sunt educați informativ (povestiri, lecturi după imagini, poezii, emisiuni TV) și formativ prin activitățile practice în care copiii sunt puși să acționeze. Activitățile extracurriculare (excursii, vizite, plimbări) contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre mediu activând în grup și formând un sentiment de siguranță și încredere. Pașii pe care îi parcurg copiii în cunoașterea mediului îl determină să se integreze în acest spațiu dobândind cunoștințe pentru păstrarea lui.
Educația școlară actuală acordă o importanță deosebită ecologiei. Copiii trebuie să înțeleagă că trăim într-o lume vie pentru că și noi suntem vii. Educația ecologică și de protecție a mediului înconjurător în învățământ începe cu preșcolarii, continuă cu școlarii din clasele primare, elevii din gimnaziu, școli profesionale, licee, învățământul postliceal în cadru instituționalizat și prin activități extrașcolare prin cercuri ecologice și de protecție a mediului, în Palatele și Cluburile Copiilor.
De asemenea, la grădiniță preșcolarul află că mediul este o noțiune care se referă la totalitatea condițiilor naturale de pe planeta Pământ dintr-o regiune a sa, în care evoluează ființele sau lucrurile. Dintre aceste condiții fac parte atmosfera, temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc.
Prin educația pentru mediu, educatoarea trebuie să formeze copiilor sensibilitatea, atenția, dorința de a trăi într-un mediu curat. Extracurricular și extrașcolar am aplicat în cadrul cercurilor de ecologie și protecția mediului, activități desfășurate prin proiecte și acțiuni de protejare a mediului. Aria curriculară actuală prin activitatea ecologică pentru păstrarea mediul se desfășoară și în cadrul Cluburilor de copii, Palatelor Copiilor sau prin organizarea taberelor de vară ecologice unde se organizează concursuri tematice cu aplicarea practică a celor învățate.
Se nasc întrebări în legătură cu mediul înconjurător în ceea ce privește conservarea lui: Cum protejăm mediul? Ce trebuie să facem? Răspunzând acestor întrebări protejăm viața pe Pământ și implicit a noastră. Ca educatoare, am organizat și am desfășurat cu multă atenție activitatea mea instructiv-educativă și am format deprinderi aplicative, comportamente de respect față de mediul înconjurător și însușirea noțiunilor ecologice. Un factor important care duce la distrugerea mediului înconjurător o reprezintă poluarea care duce la modificarea compoziției aerului, solului, apelor din cauza substanțelor toxice.
Omul este principalul vinovat al schimbării climaterice prin poluarea mediului și din acest motiv, copiii trebuie să respecte mediul pentru a exista mai departe pe această planetă.
CRIZA ECOLOGICA
„Un
om nu este altceva decat suma actelor sale, a ceea ce a facut si a ceea ce
poate sa mai faca”
Malraux
In evolutia relatiilor omului cu mediul in care el a
existat ca parte a naturii s-au structurat conceptii diametral opuse.
Conceptiile antropocentrice au plasat omul in centrul naturii care a fost
considerata a fi creată pentru om. Conceptiile evolutioniste atrageau atentia
asupra respectului naturii de catre om care este parte a ei, evolutia naturii
datorandu-se variabilitatii ei.
Cunoasterea naturii fara intelepciune a adus ignoranta fata
de riscurile alterarii ei si asupra careia se atrage astazi atentia. Echilibrul
om-mediu a fost rupt de progresul tehnologic, de dezvoltarea economica si de
explozia demografica. Al Gore vorbea, in acest sens, de un holocaust ambiental.
Cat timp calitatea vietii umane depinde de mediul sau
natural de existenta, de mediul artificial pe care omul si l-a creat si de
interrelatiile dintre oameni (poluarea moral-anomica fiind considerata mai
grava decat poluarea naturii si care devine mai rapida decat poluarea mediului)
criza ecologica, bomba invizibila, se manifesta prin violenta asupra naturii,
inclusiv asupra omului.
Manifestarile crizei ecologice actuale constau in epuizarea
resurselor naturii si cresterea vitezei de disparitie a speciilor de plante si
animale (disparitia spatiilor de biocenoza), in poluarea care incalzeste
planeta si distruge stratul de ozon si in suprapopulatie, densitatea sa facand
omul incapabil de a percepe chipul semenului sau datorita anonimatului,
depersonalizarii relatiilor afective si agresivitatii inevitabile.
Gaura din stratul
de ozon
Lumea se intreaba ce se va intampla cand tarile
subdezvoltate vor ajunge la nivelul celor dezvoltate si cum se vor rezolva
decalajele lumii actuale dintre bogatia restransa si saracia extinsa, dintre
cresterea populatiei pe seama tarilor subdezvoltate si imbatranirea populatiei
in tarile dezvoltate si cand, inevitabil, resursele naturii fata de cresterea
populatiei se vor epuiza.
Poluarea este considerata esenta crizei ecologice,
deoarece, natura, este mai usor de distrus si deoarece maximizarea profitului
nu are obstacole dar devine obstacol real in reconcilierea omului cu natura.
Desertificarea solului si distrugerea stratului sau fertil (a humus-ului)
manifestata prin scaderea productivitatii agricole, apoi moartea padurilor si
scaderea resurselor subsolului intr-o civilizatie bazata pe hidrocarburi ( a
caror rezerve ajung pentru maximum 250 de ani) sunt un alt aspect al crizei ecologice
actuale.
Seceta
Conform estimarilor Natiunilor Unite, aproape 1,2 miliarde
de oameni sunt in pericol din cauza desertificarii, informeaza Reuters.
Deserturile se extind, acoperind in prezent o treime din suprafata pamantului.
Cinci date esentiale despre desertificare:
–
Distrugerile provocate de
desertificare au intrat in atentia globala in 1968, cu noua ani inainte ca
Natiunile Unite sa tina prima conferinta pe aceasta tema. Aproape 250.000 de
oameni si milioane de animale domestice au murit in timpul unei secete severe
care a durat sase ani in zona sub-Sahariana, in regiunea Sahel, lovind
Mauritania, Senegal, Mali, Burkina Faso, Niger si Ciad.
–
Programul pentru Mediu al
Natiunilor Unite(UNEP) arata ca la nivel global rata desertificarii creste.
Africa este cel mai afectat continent, cu doua treimi de pamant uscat sau
desertic. Aproape o treime din pamantul Statelor Unite este afectat de desertificare,
o patrime din America Latina si Caraibe si o cincime din Spania.
–
Desertificarea este in primul rand
o problema de dezvoltare sustenabila. Cauzele aparitiei ei sunt
supra-recoltarea, practici nepotrivite de irigatii si despaduririle.
Managementul saracacios al pamanturilor sunt rezultatul problemelor
socio-economice pe care fermierii le au si pot fi prevenite.
–
Deserturile se maresc natural dar
desertificarea reprezinta un proces diferit, in care pamanturile din zonele
aride, ariile semi-uscate, se degradeaza, pamantul nu mai este productiv si
vegetatia se pierde din cauza activitatilor umane sau secete si inundatii
prelungite.
–
Fenomenul desertificarii nu este
nou. Imperiile Sumerian si Babilonian se crede ca au cazut din cauza crizei
agraare, cauzate de lipsa de apa si de degradarea pamantului.
Acumularea
deseurilor ca pret platit pentru dezvoltarea tehnologica, depaseste capacitatea
de degradare a naturii ori acestea sunt nebiodegradabile, ceea ce este
considerat drept fata intunecata a consumului, omul fiind singura fiinta ce
polueaza peste functia sa biologica.
Poluarea solului este forma de poluare cel mai dificil de
masurat si controlat, iar solul este mai dificil de curatat decat aerul si apa.
Pe sol se depoziteaza deseuri rezultate in cantitati din ce in ce mai mari, din
diverse activitati umane. Depozitarea deseurilor uzuale, menajere, multe dintre
acestea nefiind biodegradabile, constituie o problema de mare actualitate.
Deseuri menajere
Deseurile menajere
sunt reziduurile solide colectate de la locuintele populatiei, constituite in
general din hartie, plastic, material textil, ceramica, sticla, ambalaje,
baterii, anvelope, uleiuri si, nu in ultimul rand, resturi alimentare.
Deseuri din plastic
Depozitarea
deseurilor menajere este recunoscuta ca generatoare de impact si risc pentru
mediu si sanatatea publica. Mentionam, in acest sens, modificari de peisaj si
disconfort vizual, poluarea aerului cu mirosuri neplacute, poluarea apelor de
suprafata, modificari ale fertilitatii solului. Societatea actuala produce
cantitati enorme de reziduuri de tot felul. Deseurile generate de industrie si
cantitatea impresionanta de gunoi din centrele urbane (deseuri menajere si
municipale) sunt numai doua aspecte ale acestui fenomen nociv. De obicei,
drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe
locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, uratind peisajul, poluand
solul, apa si aerul. Si mai grav este ca o parte din aceste gunoaie, indeosebi
materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacteriilor si,
practic, nu se recicleaza pe cale naturala. Intalnim gunoaie, din pacate, si in
poienile muntilor, si pe malul raurilor, si pe litoralul marin, cam peste tot
unde „oraseanul” evadeaza in mijlocul naturii, fara a renunta macar
pentru scurt timp la comoditatile locuintei si la gestul reflex de a arunca
resturile.
Deseuri
la malul apei
Majoritatea acestor deseuri nu sunt biodegradabile, din
cauza faptului ca prin varietatea substantelor organice si anorganice
continute, procesul degradarii aerobe si anaerobe de catre microorganisme este
dificil de realizat.
De exemplu, felul in care deseurile pot disparea, in mod
natural, din natura prin degradare completa:
–
recipientele din metal (cutii de conserve, canistre de combustibil) se
degradeaza in aproximativ 150-300 de ani;
– recipientele din aluminiu (doze de bere sau sucuri) dispar in 300-400 de ani;
– plasticul (sticlele de suc, ambalaje) nu se degradeaza, eventual se rupe in
bucati mici care sunt ingerate de animale;
– obiectele din sticla nu se dezintegreaza niciodata, ele sufera doar un proces
de faramitare, deci nu sunt integrate, niciodata, in circuitul materiei in
natura.
Se vede, din cele prezentate mai sus, ca acest gunoi nu va
putea disparea niciodata din natura si ca astfel de acumulari nu fac decat sa
incurce ciclurile de viata naturale.
Daca pana in prezent notiunea de gunoi menajer era folosita pentru reziduurile
rezultate din activitatea umana, astazi aceasta denumire nu mai este valabila.
Odata cu evolutia si cresterea populatiei si a gradului de
civilizatie, resturile rezultate de la menajul propriu-zis, de la prepararea
hranei, la care se mai adauga si o cantitate insemnata de materiale provenite
din ambalarea alimentelor si chiar o serie de obiecte de uz casnic sau personal
deteriorate, nu mai sunt niste gunoaie de aruncat, ci o adevarata resursa
secundara de materii prime si materiale refolosibile. Lada de gunoi constituie
astazi un bogat si inepuizabil zacamant.
Selectarea deseurilor
Reziduurile menajere reciclabile sunt hartia, materialele
plastice, sticla, metalele. In concluzie, posibilitati de a diminua impactul
negativ al deseurilor asupra mediului inconjurator EXISTA
Reciclarea deseurilor
Concretizarea lor
depinde insa de gestul simplu al fiecaruia dintre noi.
Penuria
si poluarea apei si mentalitatea ca apa e inca un bun nelimitat si fara
valoare, ca si poluarea atmosferei care este cea mai fragila la poluare,
intregesc imaginea stiintifica a crizei ecologice actuale.
Sase miliarde de oameni! Aceasta este
actuala populatie a oamenilor pe Pamant si totodata cel mai mare numar de
locuitori ai planetei atins vreodata.
Lucrurile au inceput sa se inghesuie in orase; in timp,
atmosfera a devenit din ce in ce mai apasatoare, mai deprimanta, peste tot mult
prea multi oameni – in trafic, in magazine sau in serviciile publice.
Numarul de sase miliarde de oameni nu ar fi fost atins daca nu s-ar fi
utilizat niciodata combustibil fosil. Energia trimisa de Soare si primita de
Pamant in fiecare zi ar putea sa sustina nu mai mult de doua miliarde de
oameni. Combustibilul fosil a fost utilizat ca alternativa la energia furnizata
de soare pentru ca omul sa-si poata acoperi nevoile. Si, in acest fel, omenirea
a fost si este capabila sa se dezvolte ca numar de indivizi. Dar este o
diferenta de patru miliarde de oameni intre numarul oamenilor pe care planeta
ii poate avea si numarul de oameni existenti, un lucru care a avut un impact
negativ asupra vietii pe Pamant. Folosirea combustibililor fosili elibereaza
cantitati uriase de dioxid de carbon si alte gaze cu efect de sera in
atmosfera. Odata cu numarul oamenilor pe Pamant a crescut proportional si
cantitatea gazelor cu efect de sera. Toate acestea conduc, in general la
incalzirea globala, schimbarea climatelor si a poluarii. Efectele încălzirii
globale sunt devastatoare pentru economia mondială şi pot fi comparate cu cele
două războaie mondiale şi cu marea criză economică din anii ’30, luate la un
loc. O evaluare economică a schimbărilor climatice atrage
atenţia asupra pierderilor enorme ce pot fi înregistrate pe plan global dacă nu
sunt luate măsuri urgente. Potrivit studiului, costurile totale ar depăşi şapte
mii de miliarde de dolari, adică între 5 şi 20 de procente din produsul global
brut în următoarele decenii.
In cazul în care oamenii nu acţionează cât mai curând, consecinţele
încălzirii globale vor fi ireversibile. Nu este vorba doar de pierderile în
plan economic, ci şi de schimbările în plan climatic. Încălzirea globală va
atrage după sine secetă şi deşertificare în unele zone ale globului şi
inundaţii în altele.
Inundatii devastatoare
Fenemenele meteorologice vor provoca migraţii ale populaţiilor
afectate. Pentru a opri acest scenariu de coşmar, comunitatea internaţională
trebuie să reducă emisiile industriale de dioxid de carbon şi să cheltuiască
aproximativ un procent din produsul mondial brut, pentru investiţiile de mediu.
În caz contrar, atrage atenţia studiul, pierderile pot fi de 20 de ori mai
mari.
Chiar daca suprapopularea nu a cauzat probleme de mediu de nici un fel,
sunt alte consecinte care trebuie luate in serios. Asta si deoarece toti acesti
oameni au nevoie de acomodare, spatiu privat, spatii verzi si servicii, campuri
si ferme unde sa-si produca alimente. Tot acest spatiu trebuie prelevat din
ecosistem, de cele mai multe ori defrisand suprafete mari. Acest act in sine
este destul pentru a reduce din cantitatea de oxigen produsa de plante, precum
si spatiile verzi folosite ca habitat natural. Suprapopulatia care depaseste
pragul zero de inlocuire a generatiilor este cunoscuta ca deriva demografica
actuala de la care nu excepteaza nici Romania. Stabilizarea populatiei printr-o
crestere zero (7 miliarde in 2015) este greu de rezolvat, cat timp cresterea
populatiei se face pe seama tarilor sarace si cat timp, fertilitatea, migratia
si dependenta economica a celor pasivi fata de cei activi este greu de
realizat. Drepturile omului de a aduce pe lume numarul de copii doriti si momentul
aducerii lor (copii optionali) ar trebui sa fie ajutate de societate ca singura
optiune fundamentala a reproducerii si a sanatatii ei.
Suprapopularea nu este suficient dezbătută în public din motive etice,
dar fara o astfel de dezbatere, chestiuni precum poluarea, încălzirea globală
şi dispariţia speciilor nu pot fi rezolvate.
Populaţia totala a planetei va
creşte, în 30 de ani, de la şase miliarde de locuitori la nouă miliarde.
Oamenii, animalele şi chiar motoarele maşinilor vor necesita un consum
suplimentar de cereale, în condiţiile în care suprafeţele cultivabile ale
Pământului nu prea mai pot creşte.
Din anul 1950 şi pâna astăzi,
suprafeţele arabile au crescut doar cu 10 la sută, în timp ce populaţia s-a
dublat. Acest decalaj, precum şi creşterea nivelului de trai în ţări
suprapopulate, cum ar fi China, vor provoca un deficit de cereale şi alte
alimente primare, începând chiar din următorii ani. Numărul maşinilor şi al camioanelor va creşte
odată cu numărul populaţiei, iar toate aceste vehicule vor avea nevoie de
carburant.
Maşinile vor fi „hrănite” cu
biocombustibil, extras din cereale sau din plante care vor ocupa terenurile pe
care înainte se cultivau cereale, ceea ce va produce mari deficienţe în
circuitul alimentelor.
Populaţia mondiala a crescut
foarte mult în secolul al XX-lea şi bineînţeles ca nevoia de hrană s-a
multiplicat. In ciuda succeselor înregistrate în unele părţi ale lumii, există
vaste regiuni unde foametea şi malnutriţia fac legea. Problema va deveni din ce
în ce mai gravă până în 2050, când se preconizează o creştere a populaţiei cu o
treime. Cu excepţia Europei, unde natalitatea va fi negativă şi nevoile de
hrană astfel diminuate, la nivel global, producţia alimentară va trebui să se
dubleze, iar în Africa, un continent niciodată autosuficient în ceea ce
priveşte mâncarea, alimentele vor trebui să se multiplice de cinci ori. La
momentul acesta, din cele şase miliarde de locuitori ai planetei, 1,1 miliarde
sunt atât de săraci încât trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi.
De asemenea, creşterea
temperaturii exercită o influenţă directă asupra producţiei cerealiere. Dacă
lucrurile nu se vor schimba, preţurile alimentelor vor creşte foarte mult şi
mulţi oameni vor suferi de foame. Incălzirea globală va face ca, până în 2050, 130 milioane de asiatici să
sufere de foame, iar Africa să rămână fără rezerve de grâu, conform unui raport
publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Foamete
in Africa
Viata in forma pe care o cunoastem cu totii exista datorita
aerului, apei si pamantului, acestea fiind elementele esentiale, principale,
care stau la baza ei. Atunci cand unul dintre aceste elemente este perturbat de
om si nu isi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge iar noi
privim, fara drept de replica, la adevarate dezastre ecologice. Desi problema
raportului intre om si mediul ambiant a aparut odata cu cele dintai comunitati
omenesti, marea cotitura s-a produs odata cu revolutia industriala si mai ales
cu noua revolutie tehnico-stiintifica, cand sub impactul dezvoltarii economice
sunt poluate mai mult sau mai putin grav solul, apa si aerul.
Carta mondiala a naturii consacra adevarul ca umanitatea si
civilizatia fac parte din natura iar legile consacra, la cel mai inalt nivel,
dreptul omului la mediu sanatos, drept pentru care statul trebuie sa ia toate
masurile de protectie a naturii si trebuie sa-l recunoasca si generatiile
viitoare.
Satisfacerea necesitatilor si supravietuirea generatiilor
umane prezente si viitoare, dar si mentinerea vietii pe Pamant, sunt posibile
numai daca omul isi reduce impactul distructiv asupra naturii.
”Omul nu a mostenit pamantul de la parintii sai ci l-a
imprumutat de la copiii sai”
Proverb ameroindian
BIBLIOGRAFIE
1. Malita M. Zece
mii de culturi, o singura civilizatie
Editura
Nemira, Bucuresti 1999
2. Dutu M. Ecologia
filosofia naturala a vietii
Editura
Economica, Bucuresti 1999
3. Commoner B. Cercul
care se inchide
Editura
Politica, Bucuresti 1980
4. Brown L. Eco-Economie.
Crearea unei economii
pentru
planeta noastra
Editura
Tehnica, Bucuresti 2002
IMPACTUL DEȘEURILOR ASUPRA MEDIULUI ȘI COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR
Cuprins
2.2- Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale
2.3- Deşeuri ce provin din minerit
2.4-Deşeuri din construcţii şi demolări
2.5-Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice
3.Impactul deșeurilor asupra mediului
3.3-Impactul deșeurilor asupra florei și faunei
3.4-Impactul deșeurilor asupra solului și apei
5.2- Cei 4 R -,,Reducere, Refolosește, Reciclează, Regândește”
5.2.2. Reciclarea maselor plastice
5.2.5- Valorificarea deşeurilor agricole
5.2.6-Valorificarea deșeurilor periculoase şi radioactive
1.Deșeurile în natură
Deșeurile sunt substanțe rezultate în urma unor procese biologice sau tehnologice, care nu mai pot fi folosite ca atare, pe care deținatorul le înlatură, are intenția sau obligația de a le înlatura, dintre care unele sunt refolosibile. De regula, deșeurile reprezintă ultima etapa din ciclul de viața al unui produs. Ciclul de viață al produsului reprezintă perioada cuprinsă între data de fabricație a produsului și data la care acesta devine deșeu.
Reciclarea reprezintă operațiunea de valorificare a deșeurilor prin care acestea sunt transformate în produse, materiale sau substanțe noi pentru a-și îndeplini funcția lor
inițială sau pentru alte scopuri.
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.
În prezent problema gestionării deşeurilor se manifestă tot mai acut din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora, precum şi a impactului lor negativ, tot mai pronunţat, asupra mediului înconjurător. Depozitarea deşeurilor pe sol fără respectarea unor cerinţe minime, evacuarea în cursurile de apă şi arderea necontrolată a acestora reprezintă o serie de riscuri majore atât pentru mediul ambiant cât şi pentru sănătatea populaţiei.
Obiectivele prioritare ale gestionării deşeurilor sunt prevenirea şi reducerea producerii de deşeuri şi a gradului de periculozitate al acestora prin:
-dezvoltarea de tehnologii curate, cu consum redus de resurse naturale;
-dezvoltarea tehnologiei şi comercializarea de produse care prin modul de fabricare, utilizare sau eliminare nu au impact sau au cel mai mic impact posibil asupra creşterii volumului sau periculozităţii deşeurilor, ori asupra riscului de poluare;
-dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru eliminarea finală a substanţelor periculoase din deşeurile destinate valorificării;
-valorificarea materială şi energetică a deşeurilor, cu transformarea acestora în materii prime secundare, ori utilizarea deşeurilor ca sursă de energie.
Una dintre cele mai acute probleme legate de protecția mediului este reprezentată de generarea deșeurilor în cantitați mari și gestiunea necorespunzatoare a acestora. Dezvoltarea economică din ultimii ani, creșterea producției si a consumului, dar și existența tehnologiilor și a instalațiilor deja învechite din industrie, care consuma energie si materiale în exces, au condus, anual, la generarea de cantitați mari de deșeuri. Gestionarea necorespunzatoare a deșeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului si a apelor subterane si de suprafată, amenințând totodata si sănatatea populației
Altă problemă legată de deșeuri reprezintă că fiecare etapă din gestiunea deșeurilor poate prezenta un potențial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode de gestionare implica eliberarea poluanților în mediu. Agricultura, mineritul, industria si activitațile gospodarești sunt surse importante de generare a deșeurilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât si din punct de vedere al impactului asupra mediului.
Conform legislației în vigoare și a experienței europene în domeniu, deșeurile pot fi reutilizate de către agentul economic generator, pot fi tratate si reciclate sau transferate către o stație de tratare (pentru reducerea gradului lor de periculozitate) sau catre un incinerator (pentru reducerea volumului). Deșeurile nerecuperabile sunt, de obicei, depozitate, dar numai ca ultimă opțiune de eliminare.
O problemă nerezolvată în multe state ale Globului,inclusiv în Romînia reprezintă colectarea separată a deșeurilor reciclabile care asigură o serie de benificii:
• reducerea cantitaților de deșeuri care ajung la depozit;
• economisirea de materie primă, energie, bani și timp;
• protejarea pădurilor și asigurarea unui aer curat;
• reducerea poluării a aerului ,solului și a apei;
•asigură spații de depozitare pentru restul deșeurilor/materialelor.
•reducerea poluării estetice;
•diminuarea încălzirii globale.
La nivel global se încearcă adoptarea unor metode standard de gestionare a deşeurilor într-un sistem integrat însă unele ţări întâmpină probleme majore în ceea ce priveşte aplicabilitatea lor din cauza gradului scăzut de dezvoltare socio-economică, ţări care au ca strategie politică de bază dezvoltarea economică, lăsând problemele legate de mediu (impactul deşeurilor asupra mediului, în cazul de faţă) pe o poziţie inferioară. Într-o astfel de situaţie se află România, unde constituirea unui sistem integrat de management al deşeurilor este încă în faza incipientă.
2- Tipuri de deșeuri
Deşeurile sunt materiale considerate fără valoare sau fără utilitate. Contactul omului cu deșeurile poate surveni fie în mod direct, prin acumularea haldelor de gunoi în apropierea zonelor de locuit, fie indirect, prin scurgerile în sol, apă subterană sau apă de suprafaţă şi emisie în atmosferă.
*După sistemul EEA (European Environment Agency) deşeurile pot fi împărţite în următoarele categorii: deşeuri periculoase, deşeuri municipale, nămoluri de epurare, deşeuri de la ambalaje, deşeuri de la producerea energiei electrice şi deşeuri electronice.
* În funcţie de compoziţia lor, deşeurile mai pot fi clasificate în deşeuri organice, deşeuri anorganice, deşeuri din hârtie şi carton, deşeuri din mase plastice, deşeuri din sticlă şi deşeuri metalice.
* Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel:
– deșeuri din industria de extracție – sunt reprezentate de fragmente de roci şi minereuri sărace. Acestea sunt depuse de regulă la gura minei în zone neamenajate expuse periodic eroziunii şi spălării de către apele de suprafaţă.
– deșeuri industriale – provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului, alimentară).
– deșeuri din construcţii – reprezintă materialele provenite din demolarea construc- ţiilor și din resturile de materiale rămase de la şantierele de construcţii civile și industriale
– deşeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice și sticle, moloz, resturi alimentare, resturi vegetale, metale și praf, acumulate în zonele stradale din activităţi cotidiene
– deşeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei și sunt reprezentate prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse substanţe chimice, baterii, anvelope, uleiuri şi nu în ultimul rând resturi alimentare.
– deșeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii şi paiele. Din zootehnie rezultă mari cantităţi de gunoi de grajd şi dejecţii animaliere.
– deșeuri periculoase – aceste substanţe nu se folosesc direct de către om, însă cele mai multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea amintim: vopsele, solvenţi, insecticide, pesticide, acizi, compuşi metalici etc.
– deșeuri radioactive – sunt rezultate din activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele mai mari cantităţi provin din activitatea de producere a energiei electrice.
Deșeurile, în marea lor majoritate, pot deveni periculoase în condiţii precare de depozitare sau de transport. Astfel, ele pot deveni explozive, oxidante, inflamabile, iritante, toxice, cancerigene, corozive, infecţioase, mutagene, radioactive și pot emite gaze toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.
2.1- Deșeurile menajere
Deșeurile menajere reprezintă c ategoria de deşeuri la care omul, prin activităţile lui zilnice, contribuie direct este cea a deşeurilor menajere. După posibilităţile de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri:
– compostabile, respectiv resturi organice rezultate de la pregătirea hranei, hârtie, oase, textile;
– combustibile: lemn, cauciuc, materiale plastice;
– inerte, care sunt necompostabile și necombustibile: materiale nemetalice, materiale de construcţii, ceramică;
– reciclabile, la care se încadrează hârtia, sticla, materialele plastice, metalele.
Dacă până în prezent noţiunea de gunoi menajer era folosită pentru reziduurile rezultate din activitatea umană, astăzi această denumire nu mai este valabilă deoarece prin gunoi se înţelege un obiect care nu mai are nici o valoare și care trebuie îndepărtat, considerându-se total nefolositor. Realitatea arată însă că, odată cu evoluţia şi creşterea populaţiei și a gradului de civilizaţie, resturile rezultate din gospodărie, de la prepararea hranei la care se mai adaugă și o cantitate însemnată de materiale provenite din ambalarea alimentelor, şi chiar o serie de obiecte de uz casnic sau personal deteriorate, nu mai sunt nişte gunoaie de aruncat, ci o adevărată resursă secundară de materii prime și materiale refolosibile. Lada de gunoi constituie astăzi un bogat şi inepuizabil zăcământ. Numim deşeuri menajere, deșeurile rezultate în mod obişnuit din activitatea casnică, resturile provenite din magazine, hoteluri, cantine, unităţi de alimenta- ţie publică, instituţii de învăţământ și alte instituţii publice în care activitatea sau prezenţa oamenilor poate produce reziduuri cu compoziţie similară reziduurilor din gospodărie. În ţările europene dezvoltate, deșeurilor menajere au următoarea compoziţie: 16 % hârtie şi cartoane, 5 % metale, 6 % sticlă, 39 % resturi menajere, 6 % textile, 11 % plastice şi 17 % alte componente diverse.
Cantităţi anuale de reziduuri menajere din diferite ţări:
Elveţia – 707 kg/locuitor
Bulgaria – 410 kg/locuitor
Ungaria – 413 kg/locuitor
SUA – 930 kg/locuitor
Anglia – 521 kg/locuitor
Olanda – 595 kg/locuitor
Franţa – 532 kg/locuitor
România – 365 kg/locuitor
Ucraina – 380 kg/locuitor (orașe mari)
Moldova – 370 kg/locuitor
2.2- Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale
Diferitele activităţi industriale constituie surse de poluare, importante de luat in calcul, de la procesul de exploatare a materiei prime şi prelucrare, până la depozitarea materialelor reziduale. Atunci când vorbim despre industria prelucrătoare considerăm diferitele activităţi de producţie: din industria alimentară, industria băuturilor, industria forestieră, industria textilă. Industria energetică, care are doua mari ramuri: producerea de energie şi energetica nucleară, are un impact semnificativ asupra mediului precum si asupra sănatăţii umane. În ceea ce priveşte problema generării deşeurilor, în procesul de producere a energiei electrice se consideră în primul rând depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma exploatării cărbunilor, care au un impact semnificativ asupra ecosistemelor terestre, a apelor subterane dar şi emisiile din procesul de rafinare al petrolului. Industria energeticii nucleare a luat un mare avânt în ultimul secol, marile puteri militare sunt din ce în ce mai preocupate de dezvoltarea acestei ramuri, însă generarea şi depozitarea deşeurilor radioactive rezultate, foarte periculoase, ridică mari probleme.
2.3- Deşeuri ce provin din minerit
În urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci, minereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor sau sunt depozitate în halde de steril. Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai ales metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin scurgeri şi infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă timp îndelungat.
2.4-Deşeuri din construcţii şi demolări
Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării, renovărilor de clădiri (azbest,molozuri).
Deșeurile menajere de pe valea Cașinului (2017)-Foto:Șorgot Virgil
2.5-Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice
Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt constituite din resturi vegetale, dejecţiile animalelor, si necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că pot reprezenta o sursă de ingraşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibili însă numai dacă sunt gestionate corect.
3.Impactul deșeurilor asupra mediului
Conform EEA, impactul deșeurilor asupra mediului este reprezentat de:
• poluarea solurilor prin emisii de nutrienţi, metale grele, compuşi toxici rezultaţi din levigatul depozitelor de deşeuri;
• reducerea suprafeţelor de teren din cauza construcţiilor depozitelor;
• poluare prin emisiile de gaze cu efect de seră datorate atât tratării deşeurilor din depozit cat şi rezultate din diferite tehnici neconforme;
• poluarea apelor subterane datorate scurgerilor din depozitele de deşeuri la care se adaugă poluarea terenurilor invecinate;
• intensificarea utilizării vehiculelor mari pentru transportul deşeurilor.
Populaţia umană, consideră deșeurile ca sursă de poluare a aerului, a apelor de suprafaţă, a solurilor, prin scăderea fertilităţii solurilor, schimbări în biocenozele terenurilor din apropierea depozitelor şi nu în ultimul rând disconfort vizual, olfactiv.
3.1-Poluarea aerului
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor orăşeneşti actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte. Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii. Depozitele neimpermeabilizate de deșeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor subterane cu nitraţi şi nitriţi, dar și cu alte elemente poluante. Apele scurse pe versanţi influenţează calitatea solurilor înconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinţei acestora.
3.2-Poluarea terenurilor
Un impact negativ al deșeurilor reprezintă și scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică și postmonitorizare (15-20 ani). În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafa- ţa afectată a unui număr de 30-300 specii/ ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului. În plus, biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică, în asociaţiile vegetale devin dominante speciile din zonelor poluate iar unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrana în gunoaie (şobolani, ciori).
3.3-Impactul deșeurilor asupra florei și faunei
Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată.
Actualele practici de colectare, transport şi depozitare a deșeurilor urbane facilitează înmulţirea şi diseminarea agenţilor patogeni și a vectorilor acestora: insecte, şobolani, ciori, câini vagabonzi. Deşeurile, mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită conţinutului lor în substanţe toxice precum metalele grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate etc.
3.4-Impactul deșeurilor asupra solului și apei
Depozitele neimpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor subterane și a celor curgătoare cu nitrați și nitriți, dar si cu alte elemente poluante.
Depozitele de deşeuri influentează negativ calitatea solurilor înconjuratoare, fapt ce se repercutează asupra folosintei acestora.
Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor este dificilă.
Astfel impactul deșeurilor asupra apei și solului se manifestă prin:
– dezvoltarea agenţilor patogeni – boli virale, bacteriene şi parazitare;
– acumularea de suspensii din râuri şi lacuri;
– acumularea de nitrați și nitriți în apă și sol – pot afecta sănătatea omului și sunt generaţi mai ales de agricultură;
– acumularea de metalele grele(prin marea lor toxicitate sunt o problemă gravă, ele provenind mai ales din industrie, depozite de deşeuri);
– micropoluanţii organici – sunt în principal pesticidele și se epurează greu şi au o mare diversitate, fiind greu de identificat individual.
– pericolul migrării substanţelor poluante din descompunerea deșeurilor în sol, în apele subterare sau în cele de suprafaţă şi ulterior în culturi este extrem de mare datorită acumulării acestor substanţe în organismele vegetale şi animale şi în final în organismul uman, ca ultimă verigă a lanţurilor trofice. Calitatea solului poate să fie degradată;
Toate aceste consecințe se rezulă la concluzia că gestiunea deșeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deșeurilor în mediu. Respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitorizare a factorilor de mediu afectaţi de prezența deşeurilor.
4.Colectarea selectivă
Colectarea selectivă a deşeurilor este etapa cea mai importantă din cadrul gestiunii deşeurilor, care contribuie considerabil la creşterea gradului de reciclare a acestora.
Colectarea selectivă a deșeurilor sau colectarea separate a deșeurilor, așa cum este definită conform Regimului Deșeurilor (Legea 211/2011) reprezintă “colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora” și pentru asigurarea unui grad ridicat de valorificare.
Deşeurile menajere conţin cantităţi apreciabile de materiale refolosibile ce pot fi colectate şi valorificate. În prezent, există tehnologii moderne şi instalaţii complexe care fac posibilă transformarea deșeurilor în materii prime.
Domeniul în care există cele mai multe materiale refolosibile este cel al locuinţelor din oraşe, acest lucru fiind foarte evident într-o societate de consum cum tinde să devină și ţara noastră.
Colectarea selectivă a deşeurilor este un procedeu ce permite reciclarea diferitelor tipuri de materiale: hârtie-carton, sticlă, aluminiu, metale neferoase, materiale organice şi este o metodă foarte avantajoasă din punct de vedere economic. Se poate face la sursa de generare fie pe tipuri de deșeuri, fie mixt – combinând iniţial două sau trei tipuri de deșeuri și separându-le ulterior.
Pentru a se reuși colectarea separată se înntreprind următorii pași:
– amplasarea unor containere destinate colectării selective în zonele de depozitare a deșeurilor;
– pregătirea populaţiei în vederea colectării selective;
– realizarea circuitelor complete de tip colectare-reciclare;
Pentru reducerea volumului, a cantității deșeurilor supuse depozitării, dar și a creșterii gradului de recuperare a acestora, se colectează selectiv deșeurile reciclabile. Colectarea selectivă a deșeurilor se poate face din containere inscripționate, de la asociațiile de proprietari/locatari și de la agenții economici (fig.).Colectarea deșeurilor reciclabile de la persoanele fizice/gospodării se face din saci galbeni inscripționați.
Colectarea selectivă a deşeurilor se impune datorită următoarelor raţiuni:
– recuperarea mai uşoară a materialelor refolosibile;
– posibilitatea utilizării în agricultură a deşeurilor urbane fermentabile prin eliminarea elementelor nefermentabile.
5.Reciclarea deșeurilor
5.1. Conceptul de reciclare
Reciclarea este un concept al secolului XX și a apărut pentru a limita risipa resurselor şi pentru o utilizare mai eficientă a acestora. A devenit din ce în ce mai clar că industrializarea şi creşterea susţinută a popula- ţiei au condus la consumarea unor cantităţi de materii prime din ce în ce mai mari. Peste tot în lume se observă tot mai des efectele sărăciei și deşi în multe din ţările în curs de dezvoltare sau subdezvoltate s-ar impune o gestionare mai eficientă a resurselor, reciclarea este practicată în mare parte doar în ţările dezvoltate din cauză că procesul de reciclare necesită anumite tehnologii şi cheltuieli.
Reciclarea[1] presupune separarea şi colectarea materialelor în vederea transformării lor în produse utile noi. O mare parte din aluminiul, sticla, hârtia sau oţelul folosite astăzi în întreaga lume sunt deja provenite din reciclare. Sticla şi oţelul pot fi reciclate nu doar o dată, ci de nenumărate ori. Reciclarea aluminiului şi oţelului utilizat la cutiile de băuturi, a hârtiei şi cartoanelor, a sticlei, precum şi a anumitor mase plastice constituie peste tot în ţările occidentale o industrie înfloritoare. De asemenea, reciclarea permite comunităţilor să reducă costurile de depozitare a deşeurilor. Consumul de energie este şi el influenţat pozitiv de reciclare.
Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante: eficienţa folosirii resurselor şi impactul asupra mediului. Deşeurile nu mai reprezintă, în societatea de astăzi, acel rău inevitabil, ci o sursa importanta de resurse secundare, tocmai de aceea se promovează din ce în ce mai mult reciclarea şi avantajele în ceea ce priveşte utilizarea durabilă a resurselor, de asemenea deşeurile reprezintă o sursă regenerabilă de energie, (Stehlìk, 2009). Această metodă consideră clasificarea deşeurilor în funcţie de componenţa lor, respectiv in funcţie de existenţa lor ca posibile resurse secundare. Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în: reciclarea materiei şi reutilizarea energiei.
Reciclarea deşeurilor presupune o serie de activităţi: colectarea, transportul deşeurilor, prelucrarea intermediara care implică sortare, mărunţire sau compactare, valorificarea materialelor şi prelucrarea finală.
Cele mai mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate, nu de depozitarea deșeurilor, ci de conservarea resurselor naturale, a energiei și reducerea poluării în procesul de producţie care rezultă din folosirea materiilor prime reciclate în locul materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate o dată, astfel încât producţia, în majoritatea cazurilor, este mai curată decât procesul original.
În domeniul reciclării se impun următoarele strategii:
– prevenirea formării deşeurilor;
– valorificarea deșeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere ;
– eliminarea finală a deşeurilor care nu şiau găsit o valorificare.
5.2- Cei 4 R -,,Reducere, Refolosește, Reciclează, Regândește”
*REDUCERE!
Alimentele sau celelalte produse pe care le cumpărăm sunt învelite în material sau ambalaj, necesar pentru a le proteja și promova. Trebuie să ne asigurăm că alimentele pe care le cumpărăm dispun de ambalaj atât cât le este necesar și că ulterior acesta poate fi reutilizat sau reciclat. Să nu luăm ambalaj în plus! (pentru care, apropo, tot noi plătim!)
*REFOLOSEȘTE!
Soluția pentru a reduce cantitatea de deșeuri pe care o trimitem la groapa de gunoi / stația de sortare este aceea de a găsi modalități de reutilizare a acestora. Se pot da la schimb, se pot dărui celor ce au nevoie sau pof fi folosite în alte scopuri.
*RECICLEAZĂ!
Când reciclăm, luăm materialele care nu mai pot fi folosite, lucruri pe care le considerăm deșeu și le transformăm în produse noi. Reciclarea ține deșeurile departe de groapa de gunoi și salvează resurse naturale prețioase, precum și energie și bani.
Principalele simboluri penru reciclare sunt:
*REGÂNDEȘTE!
Trebuie să fim atenți ce lucruri utilizăm și cum le utilizăm. Înainte de a utiliza sau de a achiziționa un produs, și nu după, trebuie să analizăm rentabilitatea acestuia din mai multe perspective. Regândirea acțiunilor noastre și optarea pentru produse ecologice zi de zi ar salva planeta de „invazia” deșeurilor.
Se pot recicla:
– recipiente din sticlă transparentă;
– recipiente din sticlă colorată;
– hârtie;
– ziare/tipărituri;
– cutii din aluminiu pentru băuturi;
– plasticul.
5.2.1- Reciclarea hârtiei
Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele sunt facute în totalitate sau în parte din fibre de hârtie reciclabile. Acelaşi tip se foloseşte din ce în ce mai mult în fabricarea hârtiei de scris şi imprimat. Aceeaşi hârtie nu poate fi reciclată de multe ori: tendinţele de transformare succesive scad calitatea fibrei pâna când are loc o deteriorare definitivă. Aşa că fibrele primare sunt pentru a menţine consistenţa şi alte caracteristici, iar procesele de reciclare pot ajuta la înlocuirea fibrelor distruse. Cu tehnologiile actuale hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. În lume sunt reciclate până la 25 % din cantităţile de hârtie existente, deşi nu există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre. Reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume se poate acoperi aproape 75 % din necesarul de hârtie nouă salvând, în acelaşi timp 4 milioane hectare de pădure. Hârtia reciclată conţine mai multe tipuri diferite de hârtie. Industria hârtiei recuperate colectează materiale din nenumă- rate surse, le sortează şi le grupează separat pe diferite tipuri, supunându-le unui proces tehnologic pentru a fi mai uşor de manevrat, transportat, urmând ca acestea să fie făcute pastă de lemn pentru hârtie.
În zilele noastre , hârtia nouă se fabrică în general având ca bază pasta mecanică sau celuloza . Totuşi trebuie să subliniem că producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a atmosferei şi a apelor .
Fibrele de celuloză sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase , apoi albite .
Poluarea mediului poate fi redusă graţie tehnologiilor moderne şi utilizării crescânde de maculatură.Fibrele sunt extrase din maculatură şi folosite pentru fabricarea hârtiei noi . Maculatura se dizolvă în multă apă până se reduce la o pastă lichidă , impurităţile mari precum şi materialele plastice , metalele ,etc. sunt extrase , apoi se adaugă produse chimice pentru a elimina cerneala tipărită . În maşina de hârtie , această pastă trece printr-un număr mare de bobine , aici apa fiind extrasă şi astfel se obţine hârtia reciclată , care poate fi folosită din nou
Astfel:pe o tonă de hârtie irosită :
-> 2 foi de scris și un ziar pe zi, timp de 1an;
– o tonă de hârtie reciclată -> 17 copaci salvați;
– 4102 kwh și 26.000 L apa economisiți
– 27 kg noxe mai puțin eliminate în atmosferă
– reducerea consumului de apă cu aproximativ 60 %;
– reducerea consumului de energie cu aproximativ 40 %;
– reducerea poluării aerului cu aproape 70 %;
– reducerea poluării apei cu circa 35 %;
– reducerea cantităţii de material lemnos exploatat;
(pentru a salva pădurile o tonă de maculatură salvează circa 5 m3 de masă lemnoasă necesară fabricării unei cantități echivalente de celuloză, precum și 30.000 litri de apă; pentru că prelucrarea maculaturii se realizează cu consum energetic de 2-3 ori mai redus decât în cazul folosirii fibrelor celulozice, iar poluarea atmosferică este cu 80% mai redusă);
– prin reciclarea deşeurilor de hârtie, se elimină clorul toxic, necesar producerii hârtiei albe.
* Oportunități de reutilizare și reciclare:
Principalele utilizări ale hârtiei reciclate: substituirea pastei de hârtie, realizarea unor produse pentru construcții (pereții din carton cu gips, combustibili obținuți din deșeuri).
*Etapele unei colectari corecte:
– adunarea hârtiilor care nu mai pot fi folosite la împachetat sau scris etc.
– strivirea cutiilor de carton pentru a ocupa un spațiu mai mic;
– depozitarea într-un loc special amenajat pentru colectarea hârtiei.
*Modalități de reducere a consumului de hârtie:
-să stocăm cartonul și hârtia în pungi, saci sau cutii reutilizabile!
-să depunem deșeurile de hârtie stocate în containerele de colectare a hârtiei aflate în zonă!
-să avem grijă să fie curate și nu cu impurități!
-să folosim hârtia față-verso!
-din rolele de la șervețele de bucătărie și de la hârtie igiencă putem crea un frumos suport colorat de birou pentru pixuri!
5.2.2. Reciclarea maselor plastice
După anul 1950 materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece ani producţia maselor plastice crescând foarte mult. Consumul mondial poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase. Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice, economice și structurale de depăşit, însă posibilităţile sunt vaste. În unele sectoare, prejudecăţile împotriva materialelor secundare rămân un obstacol important în reciclarea plasticului, dar această atitudine se schimbă rapid, odată cu luarea în considerare a protecţiei mediului şi a altor influenţe.
Industria de mase plastice a creat un sistem de codificare care permite consumatorilor identificarea diferitelor tipuri de plastice utilizate în industria ambalajelor.Codul poate fi regăsit pe spatele celei mai mari părţi dintre containere. Dintre multele tipuri de material plastic utilizate în domeniul ambalajelor, se reciclează în mod uzual: ambalajele de apă minerală / sucuri, confecţionate din PET (tetraftalat de polietilenă), materie prima reciclabilă. Ambalajele se predau clătite, cu dopul şi inelul îndepărtate. Etichetele de hârtie nu trebuie îndepărtate.
Ambalajele de culori diferite se separă. Cele clare vor conduce la obţinerea unor granule cărora li se poate da orice întrebuinţare. Cele colorate se amestecă şi se colorează în procesul
de topire cu diferite culori, în funcţie de destinaţia care urmează să li se dea.
Recuperarea ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorită în primul rând numărului mare de PET-uri (polyethylene terephthalate – este un material sofisticat (polimer)de o rezistenţă mare) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi. Avantajul reciclării ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil.
Colectarea materialului plastic din deșeurile menajere solide se poate realize prin două metode:
a. sortarea de către consumatori, este mai dificilă datorită numărului mare de tipuri de plastic. Pentru o sortare reuşită plasticul trebuie marcat prin diverse culori sau prin numere.
b. sortarea diferitelor tipuri de plastic la staţiile de procesare.
PET este prescurtarea de la polietilen tereftalat şi se prezintă sub forma unei răşini (o formă de poliester). Mai precis, polietilenul tereftalat este o combinaţie a doi monomeri: etilen glicol modificat şi acid tereftalic purificat.
Există șapte tipuri diferite de materiale plastice. În vederea realizarii unui corect proces de reciclare a maselor plastice se determină tipul plasticului înscris în partea de jos a recipientului. Acest număr corespunde gradului materialului din plastic. Gruparea separată pe tip de material este obligatorie înainte de a recicla.
Cele mai des întalnite tipuri sunt:
-PET( polietilen tereftalat);
-HDPE ( polietilena de inalta densitate);
-PVC ( policlorura de vinilin);
-LDPE ( polietilena de joasa densitate);
-PP ( polipropilena);
-PS (polistiren).
*Importanța reciclării PET-urilor se datorează următorilor factori :
-pentru că degradarea plasticului durează peste 500 de ani;
-pentru că plasticul este fabricat din petrol, benzină și carbune. În prezent există aproximativ 40 de tipuri de plastic, fiecare având o compoziție chimică și proprietăți diferite;
-pentru că fiind fabricat din resurse naturale neregenerabile, acestea odată epuizate nu vor mai putea fi înlocuite;
–pentru că produsele realizate din plasticul reciclat au un cost de fabricaţie mai mic fața de cele realizate din materiile prime;
-pentru că reciclând o sticlă de plastic se economiseste energie suficientă pentru funcționarea unui bec de 60 W timp de 6 ore.
Ambalajele PET, ca dealtfel toate materialele plastice, nu sunt biodegradabile. Creşterea consumului acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea alarmantă a numărului de ambalaje aruncate iresponsabil în natură. Prin colectarea şi reciclarea acestora, se
reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător. Polietilenul tereftalat reciclat (RPET) poate fi folosit pentru: fibre de poliester (75%) folosite la rândul lor ca materie primă pentru covoare, tapiţerii, jucării, pâsle pentru industria textilă, ca izolaţie la paltoane, saci de dormit,
industria auto ş.a.; folie industrială; chingi şi benzi; noi ambalaje PET alimentare şi nealimentare (ex.: cartoane pentru ouă, obiecte de uz casnic etc).
Un alt aspect pozitiv al reciclării PET-urilor constă în reducerea cantităţilor de deşeuri ce merg spre gropile de gunoi; ponderea acestora a crescut înfiorător în ultimii ani, ajungând până la 30% din volumul total.
5.2.3- Reciclarea sticlei
În mod uzual la fabricarea sticlei se utilizează resurse naturale prin a căror exploatare se produce o anumită degradare a mediului ambiant. Sortarea sticlei în vederea reciclării se face pe culori. Fiecare sticlă de o anumită culoare se obţine într-un anumit furnal. Dacă se amestecă aceste culori se poate obţine o sticlă neclară.
*
• Sticla se produce folosind următoarele materii prime: nisipul de cuarţ, calcarul, soda (produs poluant);
• Reciclarea sticlei menajează mediul şi economiseşte în timp bogăţiile naturale, apa şi electricitatea
*Avantajele reciclării sticlei:
– economie foarte mare de energie, sticla reciclată se prelucrează la temperaturi mai scăzute decât materia primă;
– fiecare creştere cu 10% a conţinutului de sticlă reciclată duce la o scădere cu circa 2% a consumului de energie;
– reducerea poluării aerului cu 20%;
– reducerea consumului de apă cu 50%;
– economisirea materiilor prime şi reducerea degradării mediului prin extracţia unui număr mai mic de resurse naturale;
– păstrarea proprietăţilor sticlei obţinute prin reciclare.
*Modalități de colectare și reciclare a sticllei
Sticla poate fi reciclată la nesfârșit fără să își piardă din calități. În plus, cioburile de sticlă reprezintă materia primă perfectă pentru producția unei sticle noi. Astfel, o tonă de sticlă duce la economisirea a 1,2 tone de materii prime (sodă, nisip, s.a.)
Dar pe lângă reciclarea sticlei în scopuri ecologice, sticla poate fi și reciclată și în scopuri estetice. Cum este exemplul lui Gaudi, artistul ale cărui lucrări te seduc de fiecare dată când pășești în Barcelona. La începutul secolului XX, Gaudi folosea bucățelele de sticlă colorată pentru a transforma fațadele de piatră ale clădirilor în adevarate opere de artă.
Pentru a pregăti sticla de pentru reciclare, se aruncă conținutul de alimente din ea și se îndepărtează părțile din metal (capace, inele).
* Importanța reutilizării și reciclării sticlei
-pentru că sticla este fabricată în mare parte din nisip și necesită o cantitate enormă de energie;
-se folosește mult mai puțină energie pentru reciclarea ei;
-pentru că durata naturală de degradare a sticlei este de 4.000 ani;
– pentru că cioburile de sticlă pot fi utilizate și la obținerea mixturilor asfaltice;
-pentru că reutilizarea sticlelor și borcanelor determină un efect pozitiv asupra mediului şi economiei. Fabricarea sticlei din materiale reciclate (cioburi) economisește o treime din energia folosită la început.
5.2.4- Reciclarea metalului
Ambalajele metalice rezistente la coroziune și la deformare, sunt reciclabile 100%. Proprietăţile magnetice ale acestora facilitează sortarea lor. Materialele metalice recuperate din deșeuri nu diminuează calitatea produselor obţinute ulterior. Prin recuperarea acestor deşeuri se poate realiza o mare economie de resurse energetice și financiare.
5.2.5- Valorificarea deşeurilor agricole
Din practicarea agriculturii se obţin cantităţi foarte mari de resturi vegetale şi dejecţi ianimaliere. Resturile vegetale se pot folosi la: obţinerea celulozei, compostare, obţinere de biogaz, producerea energiei termice și electrice prin incinerare împreună cu resturi menajere. Dejecţiile se pot transforma într-un foarte bun îngrăşământ organic, din care se poate obţine și o cantitate de biogaz
5.2.6-Valorificarea deșeurilor periculoase şi radioactive
Deşeurile periculoase practice nu se pot valorifica, ele trebuie neutralizate și depozitate în spaţii special amenajate. La nivel mondial, cantitatea de deşeuri radioactive este foarte redusă în comparaţie cu alte tipuri de deşeuri. Prin tratare în uzine special amenajate şi foarte bine dotate din aceste deșeuri se pot recupera o parte din materialele radioactive, ce pot fi introduse în circuitul economic. Deşeurile neutilizabile sunt depozitate în zone special construite, în cea mai mare parte subteran.
5.3 . Avantajele reciclării
• Reciclarea elimină parţial poluarea şi conservează resursele naturale. Analize detaliate au evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acţiuni de protejare a mediului.
• Reciclarea conservează energia. Mult mai puţină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obişnuit de reciclare, sunt economisiţi cel puţin 187 dolari SUA prin realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale şi cărbune, chiar în condiţiile în care ţinem cont de consumurile datorate colectării şi transportării materialelor.
• Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare și prin vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie de zonă, și piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă.
• Programele de reciclare proiectate adecvat și implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare și implementare.
• Reciclarea crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei. Reciclarea oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii ce cheltuiesc mai puțin pe produse și ambalaje. Efectele reciclării asupra dezvoltării industriale sunt semnificative.
6. Compostarea
Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale, care conţine peste 25 % humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană şi care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor şi are raportul C:N = 10-15.
Compostarea poate fi deci definită și ca o metodă de management al procesului de oxidare biologică care converteşte materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine asemănătoare humusului.
Prin compostare se înţelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile organice, vegetale şi animale, de la starea lor iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ deosebită de cea iniţială, caracteristică produsului nou format, denumit compost.
Avantajele compostului sunt:
– este un bun îngrăşământ pentru sol utilizat în agricultură şi horticultură;
– se realizează o bună utilizare a nutrienţilor;
– creşte porozitatea şi înbunătăţeşte structura solului;
– se măreşte capacitatea de reţinere a apei în sol;
– se crează un sistem de protecţie pe scară largă împotriva fertilizatorilor artificiali.
Aproape trei sferturi din gunoiul zilnic este format din deșeuri organice ce provin de la resturile de la bucătărie (coji de legume și fructe, zaţul de la cafea, hârtia de filtru, resturi de mâncare, oase şi coji de ouă), resturile de la animale (gunoi de grajd, gunoiul de la iepuri sau alte animale de casă, gunoiul de la păsările de curte, paiele care au fost folosite la hamsteri sau alte animale mici), pene și păr, resturile din gradină (iarbă, frunze uscate, crengi și scoarţă, buruieni, materialul rezultat după ce a fost tuns gardul viu). Aceste deșeuri pot fi foarte utile în gospodărie, datorită conţinutului lor de substanţe nutritive necesare grădinii noastre.
Bibliografie
1.Căpățână, Camelia, Racoceanu, Cristinel (2003),Deșeuri,București, Editura Matrix Rom;
2.Păunescu, Ioan; Atudorel, Alexei (2002), Gestionarea deșeurilor urbane, București, Editura Matrix Rom;
3.Legea 211 din 15.11.2011 privind regimul deșeurilor;
4.https://ro.wikipedia.org/wiki/Deșeu;
5.http://www.economisestepentrutine.ro/colectarea-selectiva-a-deseurilor-impact-asupra-mediului/;
6.http://www.scritub.com/geografie/ecologie/POLUAREA-AERULUIA-APEI-SI-A-SO6211171823.php;
7.http://enrin.grida.no/htmls/romania/soe2000/rom/cap7/impact.htm;
9.https://www.hartareciclarii.ro/pages/reciclareahartiei;
10.https://www.ecoplast-group.ro/reciclare_mase_plastice.php;
11.http://www.sigurec.ro/ro/despre-sigurec/reciclez1/reciclarea-sticlei.html;
[1] România, prin cap 22 din Tratatul de Aderare, privind protecția mediului, și-a asumat printre alte obligații, gestionarea corespunzatoare deșeurilor la nivel național. La sfărșitul anului 2011 a fost promulgată Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, principalul obiectiv al acestui cadru legal fiind reducerea cantității de deșeuri eliminate in favoarea creșterii cantității de deșeuri valorificate. Mai concret, eliminarea deșeurilor trebuie evitată pe cât posibil și încurajată valorificarea și reciclarea.
